Room 306

Daca la acest link v-am povestit despre prima mea intalnire cu DIES IRAE acum va voi povesti alte momente memorabile ce au urmat in 97-98.
Erau mari probleme cu locurile de repetitie pe atunci si nu de putine ori trebuia sa gasim fel de fel de solutii. Acasa la Kim, de exemplu, acasa la bunica lui Victor unde repetam la parterul unei vile, la firma tatalui prietenei lui Radu, tot o vila. La bunica lui Victor era o scara ce urca la nivelul 1 , o scara de lemn cu balustrada care rezona foarte misto daca tineai grifful lipit de ea. Era lunga si arcuita si transmitea foarte misto sunetul in toata incaperea. Trebuie sa specific faptul ca era o repetitie rece, rece.


Cele semicalde erau in caminul de la “Drept”. 6 martie, asa se numea. Eram cazat din octombrie 1997 acolo impreuna cu alti trei baieti; Ciprian, Viorel si inca unul, coleg de facultate. Ciprian era un prieten de-al meu caruia ii aranjasem eu sa stea in 6 martie, un baiat foarte destept si foarte de treaba, dar care din pacate acum nu mai este printre noi. Odihneasca-se in pace! Viorel, un tip din Baia Mare, cu vreo 3 ani mai mare decat mine, heavy metal-ist, si el un baiat bun cu care m-am inteles de minune. Am ramas si acum prieteni. Al patrulea baiat ,“X”, n-avea nicio treaba cu muzica, cu chefurile si cu distractia din camin; de bautura, nici nu mai zic. Era tot timpul la facultate, vroia sa invete si se stresa foarte tare cu semnariile si cu frecventele la cursuri. Era cam tocilar si isi dadea silinta saracu’ om; nu intelegea de ce in camera se asculta numai metale, de ce se bea si se fumeaza (el nu era fumator), si de ce din cand in cand vin 4 baieti pe la mine cu chitari electrice si fac mare galagie. El nu avea chef decat de invatat. Am incercat sa-i explicam faptul ca nu avem nimic cu el, ca noi asa suntem, asta vrem sa facem noi acolo si i-am sugerat ca daca nu-i convine, sa se transfere in alta camera, sa faca un schimb. Nici nu vroia sa se gandeasca la asa ceva si a inceput demersurile legale pe la administratia caminului pentru a ne potoli. Nu s-a intamplat nimic, noi eram foarte buni prieteni cu administratorul caminului, doar se incheiasera niste afaceri mai inainte (cu Ciprian si cu Viorel, cei care cumparasera locurile in camera 306). A primit probabil niste promisiuni si s-a hotarat sa ramana cu noi in camera sperand ca va reusi situatia se va indrepta. Nimic. Repetitiile au continuat, chefurile de asemenea, muzica rasuna tot timpul in camera lui, iar intr-o seara … a rabufnit. Dormea cand baiietii nu dormeau. S-a trezit deranjat, in pijamalele lui alb-albastre, si a venit catre mine cu pumnii inclestati spunandu-mi ca trebuie sa fac ce zice el. I-am spus frumos ca nu se poate si ca ce-mi cere e imposibil de indeplinit si am incercat sa-l evit si totodata sa-l linistesc. Micutul fiebea de furie si a incercat sa ma loveasca (mai bine zis sa ma zgarie) undeva in zona gatului. Baietii au sarit si ei sa ne desparta dar energicul enervat nu se lasa sub niciun chip. L-am prins de maini, am facut vreo 5-6 cercuri cu mainile sale, din inertie, pentru ca el era ca o felina turbata, iar intr-un final i-am adresat un pumn drept in nas. A mai incercat sa ma loveasca de cateva ori, dar pana cand a simtit ca I se scurge sange spre gura. A inceput sa planga la fel ca o femeie si s-a dus descult direct la baia de pe palier.
Dupa acest neprevazut incident minor, baiatul nu mi-a mai vorbit niciodata, iar in cateva zile s-a mutat din camera noastra, si din camin. Locul a ramas liber; asta insemna mai mult spatiu pentru noi.

In aceste conditii, camera 306 a devenit un loc pentru toti baietii care vroaiu distractie. Nu a fost mai mult spatiu. Desi nu mai statea nimeni in patul matematicianului violent, era tot mai putin loc pe unde sa calci noaptea. In perioada aceea mi-au disparut niste pantaloni de piele, o geaca Motor, nenumarate casete, cosmetice, etc. Cel mai neplacut incident a fost acela cand un betivan (avea cam 40 de ani, mare fan DIES IRAE care imi zicea mereu ca are pe cineva in Olanda ce poate sa ne cheme la un show intr-un club) s-a impiedicat de chitara mea electrica, a trantit-o si s-a desfacut pe din doua. Era terminat. Nu stia ce sa faca. Si acum astept o chitara noua de la el.:))))

Trebuie sa spun aici ca gasca mea si a lui Ciprian de metalisti din Draganesti s-a unit inevitabil cu prietenii lui Vio. S-a format o armata adevarata. Eram peste tot. La toate chefurile. Un alt personaj “E” care statea mult pe la noi prin camera, era foarte “apropiat” de femeia de servici. Mi-am dat seama de asta si l-am amenintat ca il dau afara daca il prind in camera cu ea. Nu a avut probleme, se descurca in camera de 1/1 a “doamnei” alaturi de maturi si alte obiecte specifice meseriei. Tot “E” era o data singur in camera (facuse baie, era doar in halat) cand o foarte buna prietena a mea “G” a venit pe la mine. Tipa a ciocanit iar el i-a zis sa intre. A intampinat-o in pielea goala, bine’nteles…

Viata frumoasa, viata de camin. Dar acele vremuri au trecut, ca norii lungi pe dealuri…