INTALNIREA

Normal, cum era mai bine sa incepem acest "jurnal"...cel mai bine e sa spunem povestea.

Ei bine, povestea a inceput asa...eu, Sorin (chitara) si Kim (bass) eram vechi prieteni, cred ca de prin clasa a Va, si jucam de ceva ani fotbal (asta se intampla prin 1992-1993) in curtea scolii 15, prin Dorobanti.

Kim avea acasa 2 chitari clasice, iar prin clasa a VIIa incepuse sa asculte din ce in ce mai mult Iron Maiden si Alice Cooper, precum si alte trupe de metal cunoscute la acea vreme. Incetul cu incetul am inceput si eu sa gust cu mare placere acest gen de muzica.

Tatal meu a cantat intr-o trupa prin anii '60, la bas. El mereu a incercat sa-mi aduca acasa discuri, casete video cu Jimi Hendrix, Led Zeppelin, etc. iar eu am fost foarte receptiv si am inceput sa urmez aceeasi cale, sa ascult muzica rock si sa imi doresc sa cant la un instrument.

Kim avea acasa 2 chitari clasice. Ce noroc! Si mai mult decat atat...parintii lui au gasit un profesor de chitara. El lua lectii de chitara si eu apoi incercam sa fur acorduri, cantece, tot ce invata el in dupa-amiezele de iarna. Intr-o jumatate de an, deja aveam planuri. Vroiam sa facem o trupa de metal si nu a durat mult pana cand am gasit si numele "Dies Irae", inspirat din versurile lui Goethe, din Faust.

Zis si facut! Dar eram numai doi oameni. Si amandoi vroiam sa cantam la chitara, bineinteles.

Intr-o buna zi, unul din verii lui Kim, care la randul lui incepuse sa cante intr-o trupa care imita, am impresia, genul alternativ al acelor ani (imita prost, - dar era normal, eram doar niste copii pana la urma), ne- a propus sa gasim o sala de repetitii si sa punem laolalta instrumentele. Ei aveau tobe, o boxa si un mixer vechi rusesc. Noi aveam vreo 2 chitari electrice romanesti cumparate din banii parintilor. Asa ca intr-o dupa-amiaza destul de calda, atipica, de octombrie, am hotarat ca putem repeta in garajul vilei bunicii lui Kim, aflate in aceeasi zona, in cartierul Dorobanti. Varul lui Kim, aproape conspirativ, ne-a mai spus ceva : "Aveti grija ca impreuna cu noi vor veni la repetitii cativa amarati, au si ei o trupa, haideti sa-i lasam o vreme sa repete si pe ei, pentru ca putem profita. Au tobe mai bune si putem face un set complet cu ajutorul lor. Lasa ca ii dam afara in vreo 2-3 saptamani si ramanem cu instrumentele!"

Normal ca am acceptat. Iar a doua zi am mers pe seara acolo. Tin si acum minte ca la coltul strazii unde statea bunica lui Kim ne-am intalnit cu un tip brunet, care ni se parea foarte antipatic. Era unul din inamicii din a treia trupa...care s-a dovedit pana la urma a fi vocalul trupei Dies Irae de acum si de peste 11 ani, Radu Iordache. El a venit insotit de varul lui, Victor, care canta la tobe in trupa aceea de "amarati". Impreuna cu ei mai cantau inca 2 prieteni, la chitari, iar trupa lor se chema Alice's Flipper, o combinatie de Nirvana cu alte influente seattle-esti, daca le pot spune asa, ma rog, curentul alternativ al acelor ani, venit de peste ocean.

Bineinteles ca, dupa 2-3 repetitii, ne-am dat seama ca cei care trebuiau izgoniti erau baietii din trupa varului lui Ioachim si ca Radu si Victor isi doresc si ei sa cante doom metal. La fel cum ne doream si noi. Numele Dies Irae le-a placut din prima si am inceput atunci, in noiembrie 1995, un drum care ne-a unit in primul rand ca prieteni de nedespartit pe toti 4 (ulterior si pe Marian- cel sosit la sfarsitul anului 1996).

Ce perioada a urmat in acel loc de repetitii...garage band, era un vis care se implinea foarte devreme si nimic nu ne putea opri...nici macar pietrele aruncate de vecinii sculati din somn, care nu mai puteau sa urmareasca emisiunile preferate la televizor...

De astfel de incidente vom mai vorbi, insa, maine...