Garage band ...si multe probleme

Cum spuneam ieri, perioada din anii 1996-1997 a fost cea in care am repetat in garajul bunicii lui Kim, in vila din Dorobanti. A fost o perioada in care lucrurile se succedau foarte rapid, toata ziua aveam timp sa compunem piese noi, sa ne intalnim, sa planuim noi concerte si sa umblam impreuna (bineinteles, imbracati in negru) prin Bucuresti.

La bunica lui Kim in garaj nu era prea curat, dar aveam foarte mult spatiu si asta conta. Era mult praf, stateau la adapost acolo multe unelte, piese vechi de masina si imi aduc aminte chiar de niste ochelari de sudor, pe care Kim si-i punea pe ochi, spre deliciul intregii audiente:).

Am compus multe piese acolo, am compus A Perennial Spleen, primul EP Dies Irae, editat la acea vreme ca split LP cu cei de la God, formatia care continua activitatea pe taram lusitan.
Eram mai intai patru oameni si nu aveam basist, pentru ca si Kim canta pe atunci la chitara. Pana la urma, el s-a "sacrificat" si a preluat aceasta postura. Pentru o scurta perioada l-am avut la bas pe fiul compozitorului Anton Suteu, care din nefericire a murit la un an sau doi dupa aceea, intr-un ingrozitor accident de masina...Andrei nu a stat prea mult timp in trupa, dar ne-a ajutat in scurta perioada cat a fost alaturi de noi. Cu aceasta ocazie, e bine sa ni-l aducem aminte...e si o chestie amuzanta, faptul ca el a venit cu un amplificator rusesc, pe care noi am descifrat, in literele chirilice, cuvantul "Boxia" si ne-am spart de ras.

In garaj, compozitiile mergeau struna. Nu insa si bunavointa vecinilor. Ei erau din ce in ce mai agasati de zgomotul chitarilor si tobelor.
Cea mai tare faza a fost cand o batrana, vecina cu bunica lui Kim, nu a mai rezistat si a venit la poarta gradinii, aruncand cu pietricele inspre geamurile garajului.
Noi eram inauntru si repetam de zor, neauzind nimic. Pana cand una din pietricele a penetrat un geam al garajului si cioburile s-au imprastiat pe podea. Ce a fost mai nasol...faptul ca Ioachim statea chiar in dreptul geamului si cateva cioburi au trecut razant pe langa ochii lui.
Am iesit imediat afara sa gonim batranica. Dar nu era nevoie. Se speriase ea singura si fugise! Asa ca am continuat repetitia.
In alta seara, un vecin disperat, care statea vis-a-vis, a inceput sa urle de pe trotuar ca nu mai poate urmari televizorul:)). Nici atunci nu ne-am oprit, dar am inceput sa acoperim peretii si usile garajului cu cartoane si cofraje de oua, pentru a-l antifona.



Vecinii faceau dese apeluri la politie si cred ca bunica lui Kim a fost asaltata de un sectorist. Din fericire insa, nu am avut prea mari probleme. Noi repetam si acolo dar si acasa la Kim sau in caminul de la Drept, acolo unde statea Marian, celalalt chitarist. A fost o perioada frumoasa. Citeam mult, ne intalneam in fiecare zi si discutam prin parc, la terase in Cismigiu sau in Floreasca si in cartierul Dorobanti. Pas cu pas, mai trecea un concert in tara sau in Bucuresti (in vechiul Hard'n'Heavy - acum Backstage), noi ne imbogateam playlistul cu piese noi si agresive si nimic nu ne putea opri.

Cel care ne-a ajutat sa planuim multe concerte si sa mentinem contactul cu fanii a fost Cristi "Fiu" Roman, managerul nostru de pe atunci, foarte bun prieten si acum. Dar acesta e un alt capitol foarte important, de care trebuie sa vorbim intr-o alta buna zi. La el acasa veneau sute de scrisori saptamanal, aduse de nea Mitica, postasul de zona, care nu intelegea de ce familia Roman primeste un sac de plicuri in fiecare luna. Dar, cum am spus, despre Fiu vom mai vorbi aici.