22

Vroiam sa scriem altceva azi...poate ceva mai vesel.
Dar iata ca suntem pe 22 decembrie, iarasi, iarasi...dupa 17 ani, ne reintoarcem cu fata la lucrurile ce se intampla in Romania si, normal, respiram greu...pentru ca nu putem intelege cum, la atata timp de la acele evenimente, oameni precum Vadim au loc in parlamentul ales liber de romani.
Sa nu facem politica prea multa pe acest blog, totusi.
Imi aduc aminte de ziua de 22, cea din 1989 bineinteles, cand aveam doar vreo 11 ani - si ceilalti membri ai trupei la fel, mai putin Victoras, el avea 9 ani -.

Stateam in Dorobanti, la bunicii mei. De pe strada s-au auzit in continuu impuscaturi, pana pe data de 28 cred. Venisera si parintii mei, care stateau in Lacul Tei, tot aici, in apartamentul bunicilor. Au fost cateva zile de bucurie sufleteasca, pentru ca intelegeam foarte bine ca in sfarsit exista o sansa ca toate sa devina ALTFEL.

In mare parte, acum pot spune ca da, s-a intamplat ceva, mai ales ca noi avem aceasta trupa de metal - lucru ce nu ar fi fost posibil pe vremea lui Ceausescu.
Dar moartea nefericita a celor tineri sau batrani, de la Timisoara sau de aici din Bucuresti - si din orice alt oras din tara - inca ne mai face sa ne gandim daca intr-adevar a meritat.