Fani, tot felul de fani

Festivalurile ne-au placut mereu. Chiar daca trebuia sa mergem ore in sir cu trenuri aglomerate. La festivaluri ne intalneam cu fanii. Si era bine in anii' 90. Inca se mai tineau in tara o gramada de concerte. Noi mergeam anual la Buzau si Campulung, la un moment dat Iasiul devenise un obicei, iar la Vaslui si Deva am avut de asemenea experiente frumoase.
Dupa concert, ne intalneam cu acesti fani, mai putin sau mai mult "infocati". De fapt, cu foarte multi dintre ei ne imprieteneam imediat si stateam la o bere sau mai multe, in noptile ce urmau concertelor.
La noi in camerele de hotel era un etern du-te - vino, pentru ca tineam usile deschise si ne "pierdeam" noptile povestind si glumind cu colegii de la alte trupe si cu prietenii facuti ad-hoc in orasele tarii.
Din pacate, nu am cantat pana acum in strainatate, dar speram sa o facem in anii ce vor urma.
Sunt o gramada de povestiri amuzante de la aceste concerte din tara. Cu oameni mai putin sau mai mult agresivi, mai amuzanti sau mai tristi.

La Campulung, ne-am trezit cu o mare declaratie de dragoste afisata pe oglinda Casei de cultura unde se tinea evenimentul. O fana scrisese cu ruj, cu litere imense "I LOVE YOU DIES IRAE":)). Ne-am distrat copios, iar dupa aceea am mai vazut un fan care-si scrisese pe piept "DIES IRAE" si care se agita disperat in fata scenei in timpul concertului.

Si autografele pe pieptul sau pe hainele rockerilor care ne placeau:)) Trebuie sa existe in viata unei formatii si astfel de momente. Noi eram mult mai mici ca varsta si ne entuziasmau momentele de genul asta. Bineinteles ca ne dadeam seama uneori de ironia situatiilor, pentru ca am avut parte de un fan care-si facuse un cioc inventat pe loc, cu pixul:)))

Am dat si peste oameni care nu inghiteau atitudinea noastra ca trupa. Anti-fani:)
De exemplu, la un concert in Big Mamou, cineva a aruncat cu sticle de plastic inspre scena. Sau altul a vrut la alt concert sa scoata cablurile din efectele de chitara. Se intampla si astfel de lucruri, copii! Dar eram in siguranta, cativa bodyguarzi pazeau scena si au sarit la agitatori:)))

La inceput, prin 95-96, primeam zeci de scrisori pe saptamana din toata tara. Scrisori de toate felurile. Fiu le gestiona, ca manager al trupei. Ne-am amuzat si ne-au placut, citindu-le, la catva timp dupa. E bine ca s-au legat prietenii, iar un fan care ne scria atunci este prietenul nostru de acum, Nicu de la Green Hours.

Marian, chitaristul nostru, avea o gramada de fani printre rockerii din Olt, din zona din care provine. Ei veneau cu constiinciozitate la concerte, invadand uneori, la propriu, camera noastra de hotel. Si cum veneau cu "mare chef", ne trezeam cu cate unul beat prin baie, sau in debara! Majoritatea ne-au devenit prieteni.
Si am mers special, in Draganesti, sa le cantam intr-o zi, iar discoteca din orasul natal al lui Marian a fost plina atunci cand Dies Irae a sustinut acolo un show de neuitat, cu bisuri si felicitari.

E foarte frumos cand simti ca te asculta atata lume, ca esti apreciat si ca sacrificiile sufletesti si financiare sunt recompensate pana la urma.